Imprimare

IMAGINE

Mihai Nechita

Intr-o zi de iarna ( 5 februarie 1949), in satul Sarca, localitate aflata intre Roman si Iasi, s-a nascut al patrulea copil al lui Vasile si Ecaterina Nechita, oameni cu dragoste de pamant si biserica. Acolo, in casa parintilor sai, Mihai traieste anii copilariei cu toate greutatile si frumusetile vietii de sat. Are o fire timida si, atras de jocurile varstei, isi constrtuieste singur jucariile: arcuri cu sageti, sabii de lemn si, tot din lemn, avioane cu elicii din tabla care, la adierea vantului, se invarteau in varful prajinilor. Pe colinele din jurul satului si mai ales la vie, canta din corn cu mustiuc de bronz, corn daruit de un bunic, canta o muzica "divina" si in timp ce se uita la luna, ii siroiau lacrimi pe obrazul pistruiat.

   Tot pe atunci i-a cumparat mama o nemaipomenita cutie cu patru creioane de colorat si un caiet de desen, unde cu ravna si pricepere numai de el cunoscute, stand...uite-asa, in fata casei, a desenat-o intocmai, inobiland-o si cu o luna pe care, asezat, canta chiar el, la corn. Si tot pe-atunci, plasmuia, din lut moale, figuri numai de el cunoscute.

   Copilaria, cu toata zburdalnicia ei, a fost martora primelor infiripari intru frumos, pasiunea pentru desen i-a fost, de timpuriu, un aliat. In clasele primare, acolo in sat, desena pentru toata clasa. Mai incolo, in clasa a VI-a, este dus de parinti si sora mai mare la o scoala generala din Iasi. Profesorul de desen, un ins cu ochelari cu sticla groasa, vesnic pe scaunul de la catedra, l-a pus sa mai faca, inca o data, desenul, nevenindu-i sa creada ca lucrarea aceea poate fi a copilului de la tara. Mai tarziu ii punea numai 10, fara sa-i mai priveasca lucrarile.

   Pe la 13 ani l-a descoperit pe pictorul Victor Mihaileswcu Craiu, mare personalitate a Iasilor, in atelierul si casa acestuia, tanarul ucenic a cunoscut o lume noua: lumea culorilor, panzelor si ramelor. Intre maestru si ucenic s-a produs o dragoste filiala. Craiu i-a insuflat si dragostea pentru istoria artei, spunandu-i intamplari din viata lui N. Tonitza, lui St. Dimitrescu, profesori pictorului, vorbindu-i de marii clasici renascentisti, de impresionisti, precum si intamplari din anturajul artistului; de exemplu, Corneliu Baba, Sergiu Celibidache, Petre Comarnescu, s.a. Tot de la Craiu, care a studiat in paralel, la conservator, si vioara, a deprins si gustul pentru muzica, coborandu-i, de pe dulap, vioara prafuita, ramasa in doua corzi: canta Paganini.

   Dupa terminarea scolii generale, reuseste la liceul de arta O. Bancila din Iasi, dar din motive financiare, nu ramane decat un singur an si se angajeaza ca pictor decorator la o cooperativa mestesugareasca, continuand si liceul real la Emil Racovita, cursuri serale.

   In perioada adolescentei a fregventat cenaclul literar M. Eminescu, cochetand si cu poezia, debutand in revista Cronica. A mai publicat in diverse culegeri, iar in perioada studentiei a publicat cronici plastice in revista Amfiteatru. O influenta benefica a avut-o si din partea graficianului si poetului autodidact, Petru Arustei, care l-a introdus in arta suprarealista si in curentele care decurgeau din existentialism. Contactele cu diversele personalitati ale Iasului l-au marcat pentru totdeauna, penduland de la poezie la muzica simfonica, Rock, beat, la teatru, unde a conceput decoruri si costume.

   Toate acestea si multe altele au contribuit la formarea de mai tarziu a tanarului admis la Facutatea de arte plastice. Gustul pentru culoare si compozitie l-a deprins atat de la Craiu, cat si de la alti pictori care i-au fost si prieteni, si profesori: D. Gavrilean, D.Hatmanu. A debutat ca pictor la anuala din 1975 a Filialei U.A.P. Iasi, iar in 1977 are prima expozitie personala, la Galeria Cronica, tot din Iasi. In cronica plastica din revista Cronica, criticul Radu Negru spunea: "Lirica lui nu-i o sonoritate exterioara. Tonul culorii aglutineaza, nu seamana a sansoneta. Flautul, ca penelul, singur sau cu prietenia instrumentelor din camera cu amintiri, canta note duioase... Vezi din penumbre rasarind lumina culorilor, ca o gama inca ingangurita, voci cristaline, care se aud de departe. In peisaj cantecul este indepartat sau reamintit in surdina. Rosu cernit, albastrul umed de roua, verde de muschi si iedere aburind in ceata."Vacantele din perioada studentiei si le-a petrecut ca restaurator de biserici, iar la terminarea scolii a ajuns profesor de desen la Targu Ocna. La cea de-a doua Facultate, in cadrul Institului de Arte Plastice N. Grigorescu-Bucuresti, a cunoscut numeroase personalitati (V.Dragut, A. Plesu, R.Teodorescu, D.C. Giurascu) si s-a perfectionat in domeniul muzeologiei. Lucrarea de licenta si-a dat-o cu un titlu legat ,mai mult, de problematica gramaticii cromaticii. 
Ca pictor este o prezenta constanta pe simeze, atat in cadrul anualelor U.A.P. Bacau, cat si participarilor in cadrul unor expozitii de grup, in tara si peste hotare. La acestea se adauga numeroase expozitii personale in tara si in strainatate.

   Lucrarile lui apartin in mod firesc, lumescului, de tot ce tine de tactil, intr-o intimitate cu materia scufundata intr-o apa a misterului. Ingemanarea celor doi termeni opusi, se potenteaza reciproc, dand lucrarilor o mai mare coerenta. Spatiul picturii sale este exclusiv afectiv si simbolic - un spatiu in care se intalneste maiestosul cu ironia. Alta data, apeland la forta copilariei din el, vedem portrete cu tichiute albastre pe capetele personajelor, reprezentand cerul care-l purtam vesnic - o realitate superioara in poeticitatea sa. Personajele sale constituie melodii din corzi de lemn. Miracolul, surpriza vin de acolo ca privitorii pot continua gandul pictorului - vorba lui Andre Breton.

    A pictat paini vazute acasa, la mama, puse pe stergar langa fructe, puse intr-o concretete a unui dialog de sentiment si pactizare cu natura, in care unele elemente sfideaza legile gravitatiei. Se fereste de fabulos si de basm. Cate o data se apropie de arta maestrilor iconari, lemnul preparandu-l cu mestesugul vechilor lemnari, cu voluptatea lucrului mainii si unicatului. Picteaza drumuri si copaci urcand in nori si cer, sau pomi leganandu-se intre pamant si cer dominant, sau carari care se piard pe ape in spirala. A pictat naufragii in care Iisus se scufunda din lemnul crucii-catarg si din care nu mai exista intoarcere. A pictat jugul-portret al parintilor. Se afla la intersectia dintre vis si realitatea lacrimilor calde pe obrazul copilariei. Emotia si melodia nu se desprind de pe coaja panzei. Si-a apropiat realitatea sau si-a departat-o purificand imaginea in letargii muzicale. El recladeste un univers dar nu prin dictee automate , nu demoleaza, ci apropie un univers spiritual neapartinator unui timp real.

    Criticul de arta Annamaria Baciu scria: "Imaginea flamanda a pictorului lucrand in fata modelului, el insusi, ca si gestul sau, creator devenite, la randu-le, obiecte de studiu, se intoarce in oglinda tabloului. Pictorul priveste in noi, ne provoaca la cautarea maestrilor. Iata: mere odihnindu-se in cupe vechi, cu galbenul lor colbuit aducand pe buze cocleala metalului; flori de camp inmiite in ulcelele lor de lut care au sorbit soarele unei veri nesfarsite; perechi chagall-iene ducand in zborul lor geaman, muzica si poezia; arbori incendiati vermillion, proiectandu-si umbrele peste orizonturi rotunde...

   Reluata sub alta cheie, tema vechiului muzicant acompaniaza in surdina periplul prin expozitie. Din rame mici, care vorbesc, alaturi de pictuta in sine, despre migala, despre sondarea tot mai in adancuri a unui loc ce se credea stiut, despre rabdarea de a te asculta pe tine pana la capat, de acolo se prefira unul cate unul, emailurile pretioase cu albastrul lor de sticla egipteana, cu violenta oreange-ului stinsa cenusiu in apa brunurilor, forme lucrate intr-un material ce se lasa taiat cu greu, asemeni jadului, cerand simplitate si acuratete.

   Pictura lui Mihai Nechita-Burculet este cate ceva din toate acestea si, in fiecare noua lucrare, acel ceva in plus care-l defineste pe cercetator, pe bunul mestesugar, pe creator in esenta, pe cdel chemat sa construiasca, de fiecare data, PUNTEA."